Primăria Timișoara anunță că un spațiu important pentru comunitatea noastră, scena din Parcul Rozelor, se reface și va reveni la viață, într-un proiect de reparații coordonat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
“În aprilie am reluat demersurile pentru demararea reparațiilor copertinei din Parcul Rozelor și, de două zile, schelele sunt montate pe scenă. Sperăm să ne revedem în parc cât mai curând, cu bucuria unor evenimente reușite, pentru Timișoara!“, au scris cele două instituții în mediul online.
Reacția cetățenilor nu s-a lăsat mult așteptată
“Proiect ce va include, bănuiesc, igienizarea si întreținerea parcului, care, de multa vreme, nu a fost atat de degradat ca in aceasta vara“, este una dintre primele reacții ale cetățenilor la anunțul primăriei.