Razie pe DN 6. În trei ore s-au aplicat 21 de amenzi

Polițiștii din Lugoj au desfășurat o acțiune pe DN 6, în localitatea Jena, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. În trei ore, oamenii legii au aplicat 21 de amenzi și au reținut 4 permise de conducere.

În cadrul acțiunii au fost controlate 50 de mașini, au fost efectuate 13 testări cu aparatul etilotest și au fost aplicate 21 de amenzi. Polițiștii au reținut 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru nerespectarea limitei legale de viteză și 1 pentru depășire neregulamentară. Totodată, a fost retras și un certificat de înmatriculare.

„Vor fi permanent organizate astfel de acțiuni pe drumurile județene întrucât cetățenii se grăbesc să ajungă la destinațiile alese pentru a-și petrece vacanța și nu conștientizează că deși se grăbesc timpul câștigat este infim raportat la consecințele grave ale nerespectării normelor rutiere. În continuare recomandăm participanților la trafic să manifeste o atenție deosebită în trafic, întrucât orice clipă de neatenție face diferența”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole