Razie în Timișoara și zona rurală. S-au dat 244 de amenzi și au fost reținute 17 permise de conducere

Polițiștii din Timișoara împreună cu jandarmii au desfășurat o acțiune, în 15 – 16 septembrie, în intervalele orare 06:00-12:00 și 18:00-02:00, cu efective mărite în Timișoara și în zona rurală, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, creșterii vizibilității și autorității polițienești, precum și pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională.

Astfel, au fost legitimate 1.061 de persoane, controlate 125 de societăți comerciale și 731 de autovehicule, fiind efectuate 198 de testări cu aparatul etilotest și 40 de testări cu aparatul DrugTest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 244 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 82.652 de lei. Dintre acestea, 190 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutier și 47 de sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au reținut 17 permise de conducere, au retras 13 certificate de înmatriculare și au constatat 9 infracțiuni la regimul rutier. De asemenea, au fost avertizate verbal 45 de persoane și au fost acționate 19 butoane de panică, nefiind constate nereguli.

Acest gen de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole