Poliția Municipiului Lugoj și a Secțiilor de Poliție Rurale 5,6 și 7, au organizat în noaptea de sâmbătă spre duminică o acțiune cu efective mărite, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost organizate 46 de filtre rutiere, în cadrul cărora au fost oprite și controlate 512 autovehicule și legitimate 748 de persoane, fiind efectuate 154 de testări cu aparatul etilotest. De asemenea, polițiștii au verificat 34 de societăți comerciale și au controlat 42 de agenți de pază.
„În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale în valoare de 46.615 lei, dintre care, 128 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002 și 8 sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii 61/1991. De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni conform Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 4 sancțiuni conform Legii 349/2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun„, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier (conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive), au reținut, în vederea suspendării, opt permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare. De asemenea, trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificăti.
În urma activităților efectuate, patru deținători de arme au fost verificați, nefiind constate nereguli.
Activitățile de verificare desfășurate de polițiștii lugojeni vor continua și în perioada următoare.