Primăria Timișoara a luat decizia de a da a doua oară în judecată clanul Cârpaci. Asta după ce o altă clădire de patrimoniu din oraș a fost mutilată.
“Apărăm în instanță patrimoniului Timișoarei. Am dat în judecată, din nou, același clan celebru din Timișoara de astă dată pentru că a adus modificări nepermise unei clădiri monument din cartierul Elisabetin, aproape de Bălcescu. Clădirea a fost modificată ilegal în 2020-2021 și elemente originale ale clădirii au dispărut. Bineînțeles că lucrările s-au făcut fără autorizație de construire. Am dat amenzi, am cerut demolarea părților construite ilegal, aducerea clădirii la stadiul inițial și obținerea unei autorizații de construire. Pentru că aceste solicitări legale au fost ignorate până acum, azi ne-am adresat instanței pentru a-i obliga să aducă clădirea la forma ei de odinioară”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Recent, Primăria Timișoara a decis să apeleze la instanță și în cazul altei clădiri distrusă de clanul Cârpaci, situată pe B-dul Mihai Viteazu.
“Prea multe clădiri de patrimoniu au fost mutilate în ultimele decenii pentru a mai sta pasivi în fața acestui dezastru arhitectural. E datoria noastră să apărăm, clădire cu clădire, prin toate mijloacele legale moștenirea generațiilor de timișoreni care au clădit acest oraș”, a precizat Dominic Fritz.