Polițiștii au prins la volan pe șoselele din Timiș un șofer drogat și unul beat

Polițiștii timișeni au depistat pe șoselele din județ două persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale.

Sâmbătă, în jurul orei 18:10, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au oprit pentru control pe DJ 594B, în localitatea Grabaț, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani. În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la THC-5. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

Tot sâmbătă, în jurul orei 17:50, polițiștii orașului Gătaia au oprit pentru control pe DJ588, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 25 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole