Poliția Timiș a prins doi șoferi “morți“ de beți, iar unul era și drogat

Polițiștii timișeni au depistat în județul Timiș doi bărbați bănuiți de comiterea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale.

În data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Urbană Timișoara au depistat, pe strada 16 Decembrie 1989, din municipiul Timișoara, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testărilor cu aparatele etilotest și Drugtest, a rezultat atât o alcoolemie de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și faptul că bărbatul ar fi consumat substanțe psihoactive (THC), acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Totodată, în cotiera autoturismul a fost gasit un recipient din sticlă, care ar fi conținut resturi de materie vegetală de culoare verde-olive cu miros înțepător.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

În data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș au depistat, pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, din municipiul Timișoara, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole