PNL Timișoara a pus gând rău propriului electorat. Prin viceprimarul Cosmin Tabără mediul privat este lovit din ce în ce mai puternic

De la preluarea șefiei contestate a PNL Timișoara viceprimarul Cosmin Tabără a prins vânt în pânze și s-a apucat de o serie de acțiuni de demolare a mediului privat, acțiuni practic pornite împotriva propriilor susținători, “de dreapta“.

O primă acțiune a vizat o berărie din Piața 700 pentru care polițiștii locali au demarat procedura legală de propunere a suspendării activității 

“Polițiștii locali au efectuat ample acțiuni pe raza municipiului pentru a verifica modul în care se respectă legislația referitoare la ordinea și liniștea publică pe raza municipiului, mai exact a Legii 61/1991 care sancționează organisarea de petreceri cu caracter privat si utilizarea la intensitate mare a aparaturii muzicale la intensitate mare de natura sa tulbure linistea locuitorilor ori producerea de zgomote, larma sau folosirea oricarui aparat , instrument la intensitate mare in localuri aflate in imediata vecinatate a imobilelor de locuit. Ca urmare a sanctiunilor repetate aplicate de politistii locali s-a demarat procedura legala de propunere a suspendarii activitatii  SC DEL CORSO FAMILY SRL de catre compartimentul de specialitate din cadrul Primariei Timisoara“, a transmis recent Poliția Locală Timișoara.

Poliția Locală Timișoara este în responsabilitatea directă a viceprimarului liberal Cosmin Tabără, cel pentru care președintele PNL Timiș, Alin Nica, a ținut filiala sub asediu peste o lună de zile, pentru a reuși să-l impună ca președinte al liberalilor de la municipiu. Neputința a fost atât de mare încât impunerea nu s-a putut face decât în urma unor alegeri constatate ca fiind nestatutare, adică nelegale.  Reamintim că viceprimarul liberal a părăsit sala la prima ședință de alegeri din data de 3 iulie, soldată cu un scandal național, dovadă a “bărbăției“ politice pentru care ar merita o medalie măcar din zestrea familiei.

O a doua acțiune a viceprimarului PNL Cosmin Tabără în mai puțin de 10 zile a vizat două ștranduri din Timișoara pe care liberalul vrea să le lase fără apă și curent.

„Vă rugăm să procedați la debranșarea curentului electric al bazei sportive și de agrement SC ELAINE SRL (ștrandul Heaven), situată în Timișoara, Aleea Ripensia nr. 40, și a SC GPG Company SRL (ștrandul Termal), situată în Timișoara, bd. Vasile Pârvan nr. 9, ambele entități juridice ocupând în prezent fără titlu legal, locațiile menționate”, se arată într-o adresa semnată de viceprimarul Cosmin Tabără.

Intrarea în legalitate a celor două locații frecventate de mii de timișoreni ar fi o preocupare mai potrivită a autorității locale decât punerea lacătului pe cele două societăți comerciale, ceea ce înseamnă taxe mai puține și angajați lăsați fără venituri după o perioadă în care au fost trimiși mai mult în șomaj tehnic din cauza pandemiei.

Acțiunile de forță îndreptate împotriva mediului privat sunt însă mai ușor de pus în practică decât rezolvarea problemelor, preocupare care pare că se șterge brusc din mintea unor politicieni imediat după alegeri.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole