PNL Timiș a reușit în doar un an, sub comanda lui Alin Nica, distrugerea a două organizații municipale – Timișoara și Lugoj

Redacția Buletin de Timișoara a atras atenția încă de la înființare, în vara anului trecut, prin zeci de articole, asupra modului în care este condus PNL Timiș de către gașca Țăranului de la Dudeștii Noi, Alin Nica, dar și despre faptele săvârșite în funcțiile publice.

Am fost dați în judecată, contestați, blamați, înjurați – dar am avut dreptate de fiecare dată.

Subiectele pe care Buletin de Timișoara le-a adus în atenția publică nu au venit dintr-o preocupare în privința prezentului sau viitorului unui partid politic, ci din cauza faptului că partidul în cauză asigură în bună măsură administrarea județului Timiș, prin faptul că deține șefia CJ Timiș și zeci de primari la nivel de județ.

Așadar, există repercusiuni grave asupra cetățenilor și asupra viitorului județului.

Vara anului 2021 a arătat fără urmă de îndoială cine sunt “liberalii“ din Timiș prin scandalul de la alegerile pentru șefia PNL Timișoara, în urma căruia peste 1.000 de membri ai partidului l-au urmat pe consilierul local Raul Ambruș într-o nouă construcție politică – Platforma Liberal Conservatoare.

Tot scandalul creat a avut ca scop impunerea, de către conducerea județeană, în fruntea PNL Timișoara a viceprimarului Cosmin Tabără.

Consecința? PNL Timișoara a rămas atât de irelevant ca resurse umane încât Biroul Local de conducere este incomplet, deoarece cei rămași alături de viceprimarul Cosmin Tabără nu sunt suficienți nici măcar pentru a ocupa funcțiile de conducere disponibile.

Consecința asupra cetățenilor? PNL Timișoara nu a reușit să impună pe agenda Consiliului Local niciun proiect relevant sau de anvergură, și tot ce a livrat este circ, scandal sau blocaj în ședințele de plen.

Scandalul în PNL Timișoara a izbucnit în data de 3 iulie 2021 și practic nu s-a încheiat nici astăzi.

Probabil nefiind suficient, pe data de 7 iulie 2022, izbucnește un nou scandal imens, de data acesta la Lugoj, deci tot într-o organizație municipală, una extrem de importantă având în vedere că primarul Claudiu Buciu a câștigat cu o largă majoritate alegerile din 2020.

Lugojul oricum nu trăia momente prea liniștite, tot din vara anului 2021 când primarul Claudiu Buciu nu a organizat alegeri interne la partid, ceea ce ar fi trebuit să ducă la anularea alegerilor județene în urma cărora Alin Nica a devenit șef al PNL Timiș. Există chiar o contestație care de aproape un an de zile nu are un răspuns, iar așa cum Buletin de Timișoara a scris în mod repetat, rezolvarea contestației ar fi trebuit urgentată, deoarece actuala conducere a PNL Timiș ar putea fi nestatutară și ilegitimă și în aceste condiții cum să conducă județul.

Pe data de 7 iulie, Biroul Politic Județean al PNL Timiș decide numirea unui președinte interimar la organizația Lugoj, în persoana primarului dintr-un sat, Știuca, Vasile Bejera, o palmă dată peneliștilor din al doilea municipiu de a fi conduși de un Sătean.  

Punctul culminant este însă atins ieri, 8 iulie, când prefectul de Timiș anunță că primarul Lugojului își pierde mandatul deoarece și-a schimbat domiciliul timp de o lună și jumătate, fapt interzis de lege.

Conducerea primăriei este asigurată momentan de viceprimarul Bogdan – Ștefan Blidariu, care practic este primar interimar, iar PNL Lugoj de către primarul din Știuca, Vasile Bejera, tot interimar.

Pentru ca lucrurile să fie mai complicate trebuie spus că deja fostul primar Claudiu Buciu are posibilitatea să conteste în instanță încetarea mandatului, iar o eventuală suspendare a ordinului prefectului face ca el să se întoarcă la primărie până la judecarea pe fond a cauzei.

Așadar, doar penelist la Lugoj să nu fii în zilele astea – cu un șef la primăriei, cu un altul la partid și cu unul care poate să revină oricând. Orice mișcare din partea vreunui membru va fi interpretată ca trădare de cineva, deci toată lumea merge pe cioburi de sticlă.

Cert este un singur lucru – ca și la Timișoara, în aceste condiții, primii are pierd sunt lugojenii deoarece va fi imposibil de găsit calea de mijloc care să producă dezvoltare într-un oraș rămas în urmă.

De ce s-a ajuns totuși la distrugerea a două organizații municipale?

Pentru un om sau doi? Pentru ambițiile lor personale? Pentru că un simplu Sătean se cred Împărat și din faptul că fiind un om slab vrea să demonstreze continuu contrariul?

La final reamintim peneliștilor că cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit, iar aventura de distrugere, agresivă, unilaterală, fără dialog sau negociere, în care se lasă mânați continuu de către Alin Nica și Dănuț Groza este una greu de înțeles.

Dragi peneliști, Alin Nica al vostru este un simplu Sătean, vanitos, veleitar, parvenit și răzbunător – fapt confirmat și la nivel politic, de către USR care numea politica sa ca una de tip comunal, de către PSD care vorbea de faptul că „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul” și recent de Claudiu Buciu care spunea că la Lugoj s-a implementat modelul săriturii de la sat la oraş, ca în cazul domnului Nica – constatări care par că au scăpat conducerii PNL care acceptă în continuare lucruri de neacceptat.  

În Timiș, de la PNL nu are cine schimba ceva – conștiințele se cumpără cu un pod sau o sinecură plătită din bani publici.


Recomandările noastre

Cele mai citite articole