Parcul Botanic va fi iluminat pentru prima dată de la amenajarea sa

Lucrarea se va face pe baza contractului semnat între Primăria Municipiului Timișoara și firma care a câștigat licitația lansată în acest scop, Elbi Energy Projects SRL.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție: 2.082.413,26 lei fără TVA

Termen pentru proiectarea și execuția lucrărilor: 10 luni

Garanția lucrărilor: 60 luni

În baza contractului, vor fi instalați 219 stâlpi de iluminat public, iar sistemul de iluminat va fi extins pe o lungime de 3400 de metri liniari.

Proiectul cuprinde: realizarea unei rețele electrice subterane (LES); alimentarea rețelei electrice nou proiectate; montarea stâlpilor de susținere a corpurilor de iluminat; montarea corpurilor de iluminat pietonal; implementarea unui sistem de telegestiune cu dimming la nivel de punct luminos.

“Reducem astfel consumul de energie electrică și realizăm un iluminat corect al parcului, pentru creșterea confortului și siguranței celor care îl traversează. Iluminarea corespunzătoare a parcului este, totodată, un prim pas, parte din lucrările de reabilitare următoare, prin care vrem să dăm un nou început acestui loc emblematic pentru oraș“, transmite Primăria Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole