Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație începând de luni, 22 iunie, după ce Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat o serie de lucrări la infrastructura de utilități, energie electrică și drumuri.
Măsurile au fost aprobate la solicitarea Delgaz Grid, Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL și vor afecta traficul în mai multe cartiere și artere importante din oraș.
Una dintre cele mai importante intervenții va avea loc pe Calea Circumvalațiunii, unde circulația rutieră va fi restricționată în perioada 22 iunie – 30 iunie, zilnic între orele 08:00 și 18:00. Lucrările vizează înlocuirea conductelor de gaze naturale.
Tot pentru modernizarea rețelei de gaze, traficul va fi închis pe strada Anul 1848 în perioada 22 iunie – 22 iulie și pe strada Silistra în intervalul 24 iunie – 22 august.
Restricții sunt anunțate și pe strada Dr. Grigore T. Popa, pe tronsonul cuprins între străzile Haga și Academician Remus Răduleț. În perioada 22 iunie – 30 iunie se vor executa lucrări de refacere a carosabilului.
În paralel, compania AHM SMARTEL va desfășura lucrări de introducere și montare în subteran a cablurilor electrice de medie tensiune. Din acest motiv, circulația va fi restricționată pe strada Pop de Băsești și pe Splaiul Nicolae Titulescu în perioada 22 iunie – 9 iulie.
O altă etapă a proiectului este programată pe strada Crizantemelor, unde restricțiile vor fi aplicate între 6 și 31 iulie.
De asemenea, șoferii care circulă pe Calea Șagului trebuie să aibă în vedere că, în perioada 25-30 iunie, traficul va fi restricționat pe tronsonul cuprins între Parcul Industrial Incontro și zona Variantei Ocolitoare a Timișoarei. Lucrările se vor desfășura zilnic între orele 08:30 și 17:00 și au ca obiect montarea de parapeți de protecție.
Reprezentanții Primăriei Timișoara recomandă conducătorilor auto să utilizeze rute alternative și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonele afectate de lucrări.
