Nicolae Robu nu mai mănâncă dude – “se hrănește“ cu florile copacilor care au fost plantați “chiar de mine însumi din funcția de Primar“

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a ieșit din nou la rampă cu o postare de Facebook menită să îi aducă cât mai multe like-uri.

De data acesta fostul senator PNL de Timiș nu a mai mâncat dude așa cum făcea pe vremea când conducerea administrația locală, ci a ales să se fotografieze într-un parc, înconjurat de florile din mai mulți copaci, despre care aflăm că au fost plantați chiar de fostul edil.

Ține de firescul lucrurilor să fim fericiți în preajma frumosului, iar pomii ce-nfloresc în aprilie reprezintă un frumos aparte! Fericirea mea e amplificată știind că mii și mii de astfel de copaci sunt urme ale trecerii mele prin funcția de Primar -da, mii și mii!-. Cei din poză, au fost plantați chiar de mine însumi!“, a menționat Nicolae Robu.

Postarea însă nu credem că s-a bucurat de succesul așteptat având puțin peste 1 mie de like-uri, circa 120 de comentarii și aproape 80 de share-uri, departe de vremea când Nicolae Robu reprezenta și “cel mai tare organ de presă din oraș“.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole