VEST: sesizare care s-a finalizat ca la Radio Erevan la Reșița – a chemat Poliția pentru o presupusă scurgere de gaze și s-a trezit cu armele confiscate

Mirosul de gaze a dus polițiștii la o descoperire neașteptată, la Reșița

Un apel la 112 privind un presupus miros de gaze a dus la o descoperire neașteptată. Polițiștii din Reșița au găsit arme letale păstrate ilegal.

O sesizare privind un posibil miros de gaze a dus la descoperirea unor nereguli legate de deținerea unor arme letale, la Reșița.

Incidentul a avut loc în 21 iulie 2026, în jurul orei 23:50, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat care a reclamat că în locuința sa se simte miros de gaze.

Polițiștii s-au deplasat la adresă împreună cu reprezentanții operatorului de distribuție a gazelor naturale. În urma verificărilor și măsurătorilor efectuate, nu au fost identificate substanțe care să confirme existența unei scurgeri de gaze.

În timpul intervenției, polițiștii au constatat însă că bărbatul, care era deținător autorizat de arme letale, nu le păstra în conformitate cu prevederile legale.

Acesta a fost sancționat contravențional, iar polițiștii au dispus, ca măsură complementară, anularea dreptului de port și folosire a armelor.

Bărbatul are obligația de a preda, în termen de 30 de zile, armele letale și muniția deținute unui armurier autorizat, conform prevederilor legale.

Recomandările noastre