Organizația Municipală PSD Timișoara și-a ales noua conducere în cadrul Conferinței Municipale de Alegeri desfășurate marți, 16 iunie, în prezența președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis. Delegații au votat structura de conducere care va coordona activitatea organizației în următorul mandat.
PSD Timișoara va ataca astfel alegerile din 2028 cu o organizație nereformată, condusă de probabil cel mai slab președintele de organizație, fostul prefect de Timiș, Mihai Ritivoiu și formată în mare parte din aceleași personaje lipsite de orice tracțiune electorală, oameni care nu sunt în stare să strângă 100 de semnături.
Aceeași ”profesorași vedete” doar în capul lor, aceeași șefi de cartiere neperformanți, unii de-a dreptul jenanți electoral. Practic, PSD Timișoara rămâne o organizație încremenită în anii 90, comunistoidă, anchilozată, învechită.
În plin avânt al AI să te bazezi pe oameni cu telefoane cu butoane nu e conservatorism ferice, ci prostie.
O singură modificare a fost făcută care merită remarcată.
Dorința PSD de a căpușa tracțiunea electorală a consilierei locale Roxana Iliescu, tracțiune făcută pe persoană fizică, care a primit o funcție de decor, dar care sună pompos, cel mai probabil pentru a candida, dacă va fi nevoie in 2028 la Primăria Timișoara, cu scopul de a proteja alți PSD-iști de o candidatură și de un nou dezastru electoral. Mai precis, Roxana Iliescu va fi păcălită și folosită grosolan, dar poate va realiza la timp.
PSD Timișoara arată și după aceste alegeri ca o organizație gata de combinații pe sub masă și nu ca o organizație care să câștige ceva.
Conform unui comiunicat de presă, în urma votului, Mihai Ritivoiu a fost reales în funcția de președinte al PSD Timișoara.
Funcția de prim-vicepreședinte va fi ocupată de Roxana Iliescu, iar cea de secretar executiv de Gabriela Popovici.
Din noul birou politic al PSD Timișoara fac parte vicepreședinții Adriana Candea Sipos, Romanița Jumanca, Alexandru Moldovan, Caița Panici, Radu Țoancă, Luminița Țundrea și Romeo Ursu. De asemenea, în structura de conducere au fost aleși consilierii municipali Răzvan Barta, președinte TSD Timișoara, Sorin Ionescu și Andra Lăpădatu, președinte OFSD Timiș.
Din biroul politic mai fac parte Simona Ecaterina Bejan, Ciprian Botezatu, Loredana Bugarschi, Adeline Chilom, Simona Diaconu, Mărioara Groza, Mitică Ioviță, Iulia Maior, Mihai Știr, Petrică Străin, Abel Țucu și Gheorghe Diaconescu, președintele OPSD Timișoara.
„Echipa nou-aleasă reunește atât oameni cu o vastă experiență politică și administrativă, cât și tineri dinamici. Ne asumăm cu deplină responsabilitate rolul de a reprezenta interesele timișorenilor și de a construi un proiect politic puternic, bazat pe dialog, profesionalism și soluții reale pentru comunitatea noastră”, a declarat Mihai Ritivoiu.
Potrivit reprezentanților organizației, noua conducere își propune consolidarea structurilor locale, creșterea prezenței publice și dezvoltarea unor proiecte politice și administrative care să răspundă nevoilor comunității timișorene.
