Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi averse torenţiale în 16 de judeţe, valabilă până duminică dimineaţa.
Astfel, în intervalul 1 octombrie, ora 17:00 – 2 octombrie, ora 6:00, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi la munte vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
Judeţele aflate sub Cod galben sunt: Alba, Caraş-Severin, Sibiu, Vâlcea, Arad, Gorj, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi, Suceava, Cluj, Maramureş, Timiş.
Totodată, meteorologii au emis o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului pentru 17 judeţe.
Astfel, în intervalul 2 octombrie, ora 6:00 – 2 octombrie, ora 20:00, începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul Banatului, în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 80…100 km/h.
Judeţele aflate sub Cod galben sunt: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
Intensificări ale vântului vor fi pentru intervale scurte de timp local şi în est, sud-est şi centru.