Maia Morgenstern va fi directorul onorific al Centrului de Studii Evreieşti lansat de UVT

Universitatea de Vest lansează Centrul de Studii Evreieşti şi Israeliene la Timişoara, în scopul studierii şi promovării interferenţelor culturale dintre comunitatea evreiască şi cea română, date fiind legăturile istorice strânse existente între cele două în Banat. Proiectul a fost iniţiat de profesori şi cercetători din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, iar Maia Morgenstern, personalitate importantă a vieţii culturale româneşti şi deţinătoare a titlului de Doctor Honoris Causa al UVT, va fi directorul onorific al acestei noi instituţii.

Prin înfiinţarea acestui Centru, Universitatea de Vest se înscrie în alături de celelalte instituţii de educaţie din Consorţiul Universitaria (din care mai fac parte Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Academia de Studii Economice din București), care găzduiesc iniţiative similare, dedicate studiilor iudaice. Îi mulțumim doamnei Maia Morgenstern pentru că s-a alăturat inițiativei noastre academice, girând lansarea acestui Centru sub cele mai bune auspicii, în calitate de director onorific”, spune rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Cultura și civilizația iudaică fundamentează cultura universală. Omenirea ar fi de neconceput fără “Cele 10 porunci” și tot de neconceput este un așezământ academic serios fără un centru de studii evreiești. Mă bucur că demersul nostru a fost acceptat cu generozitate în cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării și al Universității de Vest”, declară prof. dr. Silviu Rogobete, unul dintre fondatorii Centrului. 

Profesorul universitar Marcel Tolcea: „Fără contribuția unor personalități ca Moses Gaster (folclor), Lazăr Șăineanu (lingvistică și folclor), F. Brunea-Fox (jurnalism), Anavi Adam (literatură), Ioan Holender (management cultural), bogăția și locul culturii române în lume ar fi de neînțeles”.

Centrul îşi va începe activitatea din acest an, iar printre obiectivele sale concrete se numără dezvoltarea şi promovarea de proiecte culturale şi de cercetare româno-israeliene, construcţia unei biblioteci de specialitate, colaborarea cu Comunitatea Evreilor din Timişoara și de pretutindeni, organizarea de expoziţii şi evenimente cu teme evreieşti, precum şi realizarea de schimburi de experienţă între comunităţile academice din cele două ţări.

Imagine indisponibilă - Buletin de Timișoara

Minibuzele școlare revin de luni pe traseu

Odată cu reluarea cursurilor în școli, Societatea de Transport Public Timișoara scoate minibuzele școlare pe traseu. „Începând de luni, 08.11.2021, odată cu reluarea cursurilor în învăţământul preuniversitar, elevii care studiază…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole