Mai multe localități din Timiș vor avea presiunea scăzută a apei

Aquatim anunță că vineri, 1 aprilie, se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în Sacoșu Turcesc și Vucova. Lucrările vor avea loc în intervalul orar 9-14, iar pe durata lor presiunea apei va fi scăzută.

Tot vineri, 1 aprilie, se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Lucrările vor avea loc în intervalul orar 8-16, iar pe durata lor presiunea apei va fi scăzută în Ohaba Lungă, Dubești, Ghizela, Șanovița, Gruni și Belinț.

De asemenea, tot vineri, 1 aprilie, între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Liebling și Ghilad, pentru spălarea rețelei de distribuție.

„Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmite Aquatim.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole