Iosif Rotariu, Ignaț Iosif Fischer, Silviu Oravitzan, Cornelia Fiat, Petru Mirciov, Teodor Stanca vor deveni Cetățeni de Onoare ai Timișoarei

Ca în fiecare an de Ziua Timișoarei, consiliul local își manifestă recunoștința pentru timișorenii care au contribuit la creșterea prestigiului orașului nostru, apărători și luptători pentru libertate, artiști, sportivi sau alte personalități care au excelat în domeniile lor.

Astfel, o serie de personalități care și-au legat numele de Timișoara sunt propuse pentru a primi acest titlu:

1. Teodor Stanca a fost un lider al revoltelor studențești îndreptate împotriva invaziei sovietice din Ungaria. Din 1989, domnul Teodor Stanca a funcționat ca membru ȋn Parlamentul României și lider marcant al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

2. Petru Mirciov s-a numărat printre cele 44 000 de persoane deportate ȋn Bărăgan de către autoritățile comuniste. După 1989, el s-a afirmat ȋn viața publică a orașului ca președinte al Asociației Foștilor Deportați ȋn Bărăgan Timișoara.

3. Cornelia Fiat a fost, de asemenea, deportată ȋn Bărăgan și, dupa 1990, s-a afirmat ȋn viața civică a Timișoarei, ca vicepreședinte al AFDB Timișoara.

Cele trei personalități au promovat – prin propria ținută – demnitatea ca valoare socială și, cu ei ca exemplu, ȋntreaga societate românească a fost pusă ȋn fața valorilor sale morale și istorice.

4. Silviu Oravitzan, începând cu anul 1968, a avut expoziții de anvergură din ce ȋn ce mai largă, ce i-au purtat lucrările, din România, ȋnspre zeci de galerii prestigioase din marile orașe ale lumii: Paris, München, Geneva, Viena, New York, Manchester, Creta, Aachen, Lisabona, Meinz, Meisenheim, Luxemburg, Budapesta, Marsilia și multe altele. Este de menționat expoziția de la Muzeul de Artă Catolică din New York –  alături de Salvador Dali.

5. Iosif Rotariu a avut merit sportive excepționale, prin care a contribuit la promovarea Municipiului Timişoara ȋn lume. El rămâne ȋn amintirea iubitorilor de fotbal, fiind parte, din “Naționala de aur” – la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia – ȋn 1990. Atunci, a fost cel care a reușit să-l blocheze pe Diego Armando Maradona.

6. Ignaț Iosif Fischer este una dintre cele mai importante personalități ale Forumului Democrat al Germanilor din Banat. În decursul celor 96 de ani de viață s-a implicat activ în viața comunității din dorința de a face bine semenilor săi.

Cele șase propuneri vor fi votate astăzi în Consiliul Local, iar săptămâna viitoare într-o ședință festivă vor fi înmânate titlurile.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole