Poliţiştii de frontieră din Lunga au depistat, doi indieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde.
Marți, în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, pe direcția localității de frontieră Teremia Mare două bărbați care nu își justificau prezența în zonă.
„Imediat, poliţiştii de frontieră au condus cele două persoane la sediul instituției pentru cercetări, stabilind astfel faptul că sunt doi cetăţeni indieni, în vârstă de 18, respectiv 19 ani. Tinerii au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, pe la frontiera verde, deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul unui echipaj din cadrul Agenției Frontex, aflat în misiune în țara noastră în cadrul operațiunii Flexible Operational Acivities Land 2021”, transmit polițiștii de frontieră.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere fraduduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.