Galeria Pygmalion, din 15 decembrie – expoziția “Poveste orientală“ a artistului plastic Attila Bajko

În data de 15 decembrie la ora 18:30 la galeria Pygmalion, str. Episcop Augustin Pacha nr.8, va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Poveste orientală” a artistului plastic Attila Bajko.

Expoziția cuprinde lucrările care au stat la baza ilustrațiilor cărții de poezie pentru copii Marea aventură a micii albine Mitsu (Editura Humanitas Junior).

Cuvântul de deschidere va fi făcut de Mircea Dragu, autorul cărții. 

Mitsu este o carte de poezie pentru copii, dar nu numai pentru ei. (S)pune în versuri o realitate entomologică, modul unic în care albinele japoneze au învățat să se apere de marea viespe orientală.

 „Eu cred că oricâte povești cu albine s-ar scrie, tot nu sunt destule. De aceea, când apare o poveste ca Marea aventură a micii albine Mitsu, cu albine, viespi mandarine, lupte între rău și bine, eroi (un roi!) și cultură niponă (o tonă!), și mai e scrisă și în rime, o citesc pe nerăsuflate“, dezvăluie Carmen Tiderle, autoarea volumului Fabrica de lipici.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole