Timișoara: Gabriela Adameșteanu la Universitatea de Vest într-un dialog despre libertate moderat de Mircea Mihăieș

Universitatea de Vest din Timișoara organizează luni, 18 mai 2026, de la ora 18:00, în Aula Magna, un nou eveniment din seria culturală „La UVT, Cultura este Capitală!”, având ca temă „Despre libertate”.

Invitata specială a evenimentului este Gabriela Adameșteanu, una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane, care va intra în dialog cu Mircea Mihăieș, profesor universitar, scriitor și critic literar.

Discuția propusă de Universitatea de Vest din Timișoara își propune să ofere o perspectivă amplă asupra conceptului de libertate, abordat atât din punct de vedere istoric și social, cât și dintr-o perspectivă personală, legată de rolul și responsabilitatea scriitorului în societate.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat importanța întâlnirii: „Gabriela Adameșteanu vine în mijlocul comunității timișorene pentru un dialog necesar și surprinzător de actual, centrat pe conceptul de libertate, cu multiplele lui fațete”.

Evenimentul se va desfășura în Aula Magna a Universitatea de Vest din Timișoara, pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 4, iar accesul publicului se face pe bază de înscriere, prin completarea formularului online pus la dispoziție de organizatori.

Reprezentanții universității transmit că evenimentul este deschis tuturor celor interesați de dialog cultural și reflecție asupra temelor actuale din societate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole