Reprezentanții Consiliului Județean Timiș au făcut predarea de amplasament și au dat ordinul de începere a organizării de șantier pentru viitoarea maternitate a Spitalului Județean Timișoara.
Noua clădire amplasată pe terenul dintre Spitalul Județean și Casa Austria va avea o suprafață utilă de 4.761 metri pătrați.
În cadrul organizării de șantier, în această săptămână, vor fi transplantați un număr de 14 arbori și 5 arbuști, se va împrejmui locația și se vor realiza acțiuni de evitare a producerii și răspândirii prafului, precum și a murdăririi drumurilor.
Estimăm începerea lucrărilor de execuție și punerea pietrei de temelie a noii maternității la sfârșitul acestei luni, după aprobarea în plen a devizului general actualizat la faza de Proiect Tehnic și a contribuției proprii CJ Timiș, se arată într-un comunicat de presă.