Exercițiu ISU Timiș în plină pandemie. Au fost simulate inundații

Primul exercițiu internațional cu forțe în teren de la începutul pandemiei, s-a încheiat cu succes, transmite ISU Banat.

“Cele 7 module de protecție civilă s-au retras în baza de operații pentru ședința finală, formulând concluziile misiunilor desfășurate, identificând eventualele inadvertențe, dar și exemplele de bune practici din timpul misiunilor din teren, urmând a-și pregăti defluirea. Procedurile de lucru ale echipelor participante s-au desfășurat atât pe timpul zilei, cât și în cursul nopții, abordând scenarii variate și cu un grad ridicat de dificultate. Scenariile complexe au fost gândite și create pentru a testa capacitatea operativă de răspuns a fiecărui modul în parte, având totodată rolul de a consolida cooperarea dintre statele partcipante, depășindu-se astfel barierele lingvistice. Un stat grav afectat de inundații poate avea nevoie de sprijin specializat, atât pe partea de salvare a victimelor, acordarea de asistență socială și medicală pentru sinistrați, asigurarea unui spațiu de cazare și acoperirea nevoilor de bază, cât și pe partea de tehnică de intervenție (bărci, pompe de mare capacitate, instalații de filtrare și purificare a apei etc.). Modulele specializate au demonstrat un nivel înalt de pregătire și profesionalism, fiind oricând în măsură să asigure îndeplinirea nevoilor unui stat aflat într-o astfel de situație. Evaluarea activităților modulelor a evidențiat faptul că scopul exercițiului privind verificarea și actualizarea procedurilor de lucru proprii, realizarea schimbului de informații, interoperabilității, cooperării și coordonării între echipele internaționale sosite în sprijin, a fost îndeplinit. Evenimentele din ultima perioadă ne-au demonstrat că situațiile de urgență de mare amploare pot genera crize care să pună în dificultate statele afectate, în special prin depășirea capacității de răspuns. Prin crearea Mecanismului European de Protecție Civilă și pregătirea constantă a modulelor specializate de intervenție, se poate asigura un răspuns prompt și eficient în sprijinul populației din zonele afectate“, precizează ISU Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole