Drogați și bețivi pe șoselele din Timiș. O femeie conducea cu 131 km/h în Șustra

Polițiștii rutieri acționează în permanență pentru ca numărul accidentelor sa fie într-o continuă scădere. Astfel că, sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu polițiștii din Recaș au desfășurat o actiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în oraș. Polițiștii au controlat 110 autovehicule, au efectuat aproximativ 80 de testări cu aparatul etilotest și au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.777,5 lei. Au fost reținute 4 permise de conducere, din care 2 pentru conducerea sub influența alcoolului și 2 pentru depășirea limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase și 2 certificate de înmatriculare.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat și câteva infracţiuni la regimul circulatiei rutiere. Un tânăr de 26 de ani a fost înregistrat de aparatul radar în localitatea Șustra circulând cu viteza de 94 km/h, iar în urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat pozitiv la Cannabis, Amfetamină și Metamfetamină. În cauza a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

Nici femeile nu se lasă mai prejos la capitolul viteză. O femeie de 32 de ani a fost înregistrată de aparatul radar, tot în Șustra circulând cu viteza de 131 km/h, depășind cu 81 km/h limita legală de viteză. Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare 1350 lei, iar ca măsură complementara i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Un alt bărbat, în vârstă de 32 de ani, a condus un autoturism în Făget, unde nu a oprit la semnalul polițiștilor rutieri. Acesta fost urmărit pe autostrada A1 către Timișoara fiind oprit la ieșirea A1-Buziaș de către politistii orașului Recas, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unu autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Un alt tânăr de 19 ani conducea un autoturism pe strada Simion Bărnuțiu din Timișoara fiind sub influența substanțelor psihotrope. A fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la Cannabis. A fost întocmit dosar penal.

Aceste activități vor continua zilnic, deoarece prevenirea ocupa un rol important în scăderea numărului accidentelor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole