Cel mai amplu proiect de dotare a școlilor cu mobilier inițiat de Primăria Municipiului Timișoara avansează odată cu montarea noilor echipamente.
Investiția, în valoare de 17,5 milioane de euro, este realizată printr-o finanțare europeană obținută de municipalitatea timișoreană prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primarul Dominic Fritz a efectuat o vizită în școli pentru a vedea noile echipamente.
“Copiii din ciclul primar au scăpat de băncile vechi și ponosite. La ei în clase am terminat montarea mobilierului nou. Continuăm la cei de la gimnaziu și liceu și în câteva săptămâni terminăm și acolo. Mobilierul se poate aranja diferit în doar câteva minute, pentru ca orele să fie mai interactive și mai atrăgătoare. Totul este gândit pentru copii: să aibă un loc care să îi inspire și unde să își descopere talentele. Și să vină la școală cu plăcere. E cel mai mare proiect de înnoire a școlilor din Timișoara. Schimbăm condițiile în care învață 40.000 de elevi. Mobilierul nou este doar începutul. În curând, vor sosi și echipamente IT moderne, indiferent dacă e o școală centrală sau în cartier. Totul face parte dintr-un proiect pentru care am obținut fonduri de la Uniunea Europeană. Cu peste 17 milioane de euro transformăm școlile din Timișoara“, a declarat Dominic Fritz.
La rândul său, viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a declarat că piesele neconforme sau care creează neplăceri copiilor vor fi înlocuite.
“Scaunele și băncile sunt reglabile pe înălțime și pot fi mutate ușor într-un format în care elevii pot colabora și crea împreună. Avem nevoie de clase în care copiii noștri să-și dezvolte creativitatea și abilitățile de colaborare, nu memorarea și scrisul după dictare. Dacă găsim și un singur scaun neconform, va trebui înlocuit de către furnizor, pe banii lui“, a spus Ruben Lațcău.
Proiectul primăriei este împărțită în trei componente: mobilier, echipamente IT și echipamente specializate. În prezent, municipalitatea are contracte semnate pentru componenta de mobilier pentru trei din cele patru loturi, respectiv pentru licee, gimnazii și școlile primare.
Contractele au fost atribuite către BEST ACHIZIȚII SRL (lot învățământ primar) și MOBEXPERT (2 loturi – învățământ gimnazial și liceal).