Dominic Fritz s-a întâlnit cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA – au discutat despre importanța investițiilor companiilor americane în Timișoara

La prima sosire în Banat, David Muniz s-a oprit la Primăria Timișoara pentru a discuta cu primarul Dominic Fritz despre participarea în programul Capitalei Culturale Europene.

Joi, 3 noiembrie 2022, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, s-a întâlnit cu o delegație americană condusă de David Muniz, însărcinatul cu afaceri al ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Cei doi au discutat despre rolul orașelor în răspunsul față de crize umanitare, despre importanța investițiilor companiilor americane în Timișoara și despre potențialul orașului atât din punct de vedere economic, cât și cultural, în contextul anului Capitalei Culturale Europene.

Este prima oară când am venit în Banat, însă cunosc bine relațiile puternice pe care regiunea și orașul Timișoara le-au dezvoltat cu mediul de afaceri din Statele Unite. Sunt firme americane importante care au investit și investesc aici și ne bucurăm de cooperarea pe care o avem în a construi punți economice și culturale prin Timișoara. În contextul capitalei culturale, suntem dornici să ne implicăm în programul cultural care ne-a fost prezentat, iar orașul este în pole position să fructifice această oportunitate”, a transmis liderul misiunii diplomatice, dl. David Muniz.

 „Într-adevăr, Timișoara 2023 poate fi un punct de cotitură pentru imaginea României la nivel internațional, să arate altor state că în România, avem deschidere spre parteneri puternici, precum SUA și că suntem o țară și un oraș european. Este o oportunitate unică pe care nu o putem rata și sunt bucuros să știu că avem această relație de cooperare culturală cu ambasada SUA și cu domnul Muniz”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

La finalul întâlnirii, dl. Muniz a lăsat un mesaj și a semnat în cartea de onoare a Municipiului Timișoara, iar primarul Dominic Fritz i-a oferit cadou din partea orașului lucrarea unui artist local în care este reprezentată grafic Piața Victoriei.

Primarul a participat în aceeași zi la Conferința „U.S. – România Business Bridges: via Timișoara” organizată de AmCham, Camera de Comerț Americană în România.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole