Primarul Dominic Fritz și-a rupt din timpul dedicat proiectelor Timișoarei pentru a face o vizită mai multor persoane vârstnice.
Inițiativa are darul de a sensibiliza cetățenii cu privire la problemele celor care nu au ajutor și care fără serviciile sociale acordate de primărie nu ar mai avea nicio speranță, spune primarul.
În total sunt peste 700 de beneficiari aflați în situații dificile.
“La aproape 93 de ani, dna Maria locuiește singură. Soneria sună doar când vine asistentul social sau cei de la cantină cu mâncarea. Accesul la serviciile sociale – hrană, cumpărarea de medicamente, ajutor în gospodărie – este pașaportul ei pentru a avea o viață independentă, în propria casă. Pentru alții, „acasă” a devenit camera și patul de la centrul de îngrijire. Unde nevoia de atenție și ajutor e și mai intensă. În a doua cameră, doamna Terezia, țintuită la pat mi-a cerut să-i arăt o poză cu fiica mea. M-a cuprins de braț și a privit, îndelung, atent și zâmbind poza de pe telefon. Pe perete, stă fotografia a două tinere care o veghează de departe. Sunt doi din oamenii pe care i-am întâlnit în cele două ore petrecute la Serviciul Maltez, în centrul lor rezidențial și la distribuit mâncare la cei aflați în grija cantinei sociale“, a precizt după vizită Dominic Fritz.
Serviciile sociale costă 9 milioane de lei
“Îngrijirea la domiciliu a celor care nu mai au pe nimeni, centre rezidențiale pentru vârstnici, servicii care îi ajută pe cei cu diferite forme de dizabilități să ducă o viață independentă și demnă, un acoperiș deasupra capului pentru femeile abuzate sau o masă caldă și un adăpost pentru cei fără casă, sunt câteva din serviciile sociale pe care Primăria Municipiului Timișoara le susține financiar. Fără acest sprijin, peste 730 de oameni aflați în momente dificile din viața lor nu ar mai avea nicio speranță. Fondurile alocate au crescut: anul acesta au fost 9 milioane de lei. Pentru anul viitor ne propunem să alocăm 10,3 milioane de lei pentru asociații și fundații care furnizează astfel de servicii. Ne dorim să creștem și calitatea acestor servicii și să le diversificăm, pentru a ajunge la cât mai mulți din cei care au nevoie. Le mulțumesc celor care lucrează sau sunt voluntari în domeniul social: munca lor este diferența dintre nepăsare și compasiune“, a mai precizat primarul Timișoarei.