PNL deschide dezbaterea despre adoptarea legislației necesare pentru unificarea administrativă a municipiilor cu unitățile administrativ-teritoriale limitrofe, anunță deputatul de Timiș.
“Pentru aria metropolitană a Timișoarei este foarte important ca această reformă să fie realizată. Dincolo de faptul că vom dubla atât suprafața orașului, cât și mărimea economică și demografică a Timișoarei, prin unificarea cu localitățile limitrofe, în acest fel vom trece la un alt nivel al dezvoltării tuturor rețelelor de infrastructură, un pas extrem de important pentru calitatea vieții din comunitatea noastră”, susține deputatul liberal de Timiș.
Reforma administrativă nu este o temă nouă. În anul 2011, președintele Traian Băsescu declara în faţa tinerilor democrat-liberali prezenţi la Şcoala de vară a OTPDL de la Eforie Nord, că urgenţele statului român pentru perioada imediat următoare sunt reforma constituţională, reforma administrativă şi o lege a sănătăţii la fel de bună precum cea a educaţiei.