Colterm oprește apa caldă și încălzire la Păltiniș, PT. 32, 33, 35, 36, 37, 38B, PT 27, 28, 29, 38, 38A, 39, 40, 41 și la modulul de la Edil Color, Kappa și Centru Comercial Euro

Colterm transmite că, în vederea finalizării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană, Etapa II” și pentru trecerea la noua rețea reabilitată, se va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii miercuri, 2 martie, între orele 8 – 16, la PT Păltiniș.

Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Sorin Titel, Victor Babeș (imobilele de la nr. 4 la nr. 10), B-dul Mihai Viteazu (32,34 și 44).  Sfânta Rozalia,  P-ța Bălcescu ,  Ciprian Porumbescu nr. 1, Protopop G. Dragomir nr. 3 și 5,  Ghirlandei (inclusiv Liceul Moisil), Izvorului (imobilul nr. 7), 1 Decembrie (imobilele nr. 2, 5 și 12),  Feldioara,  Independenței (imobilele nr. 3 și 5).

 „Vă informăm că nerespectarea orelor de începere și finalizare a lucrărilor cade direct în sarcina prestatorului”, transmite Colterm.

Tot miercuri, 2 martie, între orele 8 – 21, se va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii la PT 27, 28, 29, 38, 38A, 39, 40, 41 si la modulul de la Edil Color, Kappa și Centru Comercial Euro, din cauza unei intervenții la rețeaua primară.

Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Intrarea Martir Dumitru Osman, Aleea Martir Gheorghe Iosub, Lirei,  Aleea Amiciției, Leandrului, Aleea Arcaşilor, Calea Sever Bocu, Martir Silviu Motohon, Ecoului, Perlei, Aleea Balcic, Intrarea Sunetului, Horia Măcelariu, Sf. Ap. Petru și Pavel, C-tin cel Mare, Martir C-tin Zăbulică, Luminița Boțoc, Martir Gabriela Tako, Martir Gheorghe Nuţu Iotcovici, Silistra, Lucerna, Martir Maria Andrei, Martir A Chorosi, C-tin Rădulescu Motru, Pomiculturii, Holdelor, Lucian Georgevici, F.Liebhard, C.Davila, Galvani, Academician P.P.Negulescu,  Arhitect I.Mincu, Verde,  Ion Ionescu de la Brad, Olanda.

De asemenea, de la ora 00:00 până la ora 21:00, se va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii la  PT. 32, 33, 35, 36, 37, 38B, unde vor fi afectati consumatorii arondati străzilor: Amurgului, Calea Aradului, Liege, Orșova, Ac.R.Rădulet, Călan, Carei, Cugir, Dej, Felix, Martir S.Motohon, Liniștei, S.Bocu, Ghe.Leahu, Răsăritului, Martir I.Miron, Aleea Scurtă, Ghe Ostrogovich, Dr. V.A Alaci, Speranței, Martir D.Carpin.

„La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, de aceea recomandăm evitarea folosirii apei în scopuri menajere până la limpezirea ei”, mai transmite Colterm.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole