Polițiștii locali au sancționat un tânăr și o femeie al cărei copil cerșea prin cântat la acordeon în centrul orașului, în cadrul acțiunilor de combatere a cerșetoriei.
Polițiștii locali din Timișoara continuă acțiunile zilnice de descurajare a cerșetoriei, inclusiv a formelor mascate, precum cântatul în stradă fără autorizație. În ultima perioadă, în zona centrală a orașului au fost depistate mai multe persoane care apelau la mila publică sub pretextul unor reprezentații muzicale.
Astfel, un tânăr de 19 ani, din județul Teleorman, a fost depistat pe strada Alba Iulia în timp ce cânta la acordeon și strângea bani de la trecători. Acesta a fost sancționat conform Legii 61/1991 și îndrumat să părăsească zona.
De asemenea, un minor de 10 ani, din județul Bistrița-Năsăud, a fost găsit în Piața Victoriei în timp ce cânta tot la acordeon pentru bani. În apropiere a fost identificată și mama acestuia, o femeie de 36 de ani, care a fost sancționată. Cei doi au fost predați Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, fiind informată și instituția similară din județul de domiciliu. Totodată, având în vedere implicarea unui minor în astfel de activități, a fost sesizată și Poliția Municipiului Timișoara.
Potrivit Poliției Locale, luna trecută 108 cerșetori și persoane fără adăpost au fost preluați din stradă și predați de 262 de ori către centrele sociale, în vederea reintegrării.
Reprezentanții instituției fac apel la cetățeni să nu ofere bani acestor persoane, subliniind că acest comportament contribuie la menținerea fenomenului și atrage în oraș persoane din alte zone ale țării.
