Centrul OncoHelp Timișoara a cumpărat 35 de fotolii noi de chimioterapie din donații și din fondurile proprii

Crosul OncoHelp și Gala Dovleacul Roz sunt acțiunile caritabile organizate în acest an de Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

În urma donațiilor făcute de numeroși sponsori și parteneri a fost obținută suma de aproape 165.000 de lei.

Banii, așa cum am anunțat atunci când am demarat cele două campanii, aveau ca destinație achiziționarea unor fotolii ergonomice pentru pacienții oncologici. Am reușit, astfel, să cumpărăm 27 de asemenea piese speciale de mobilier pentru cei nevoiți să stea ore întregi țintuiți pe un scaun în timp ce primesc un tratament chimio sau suportiv“, arată Centrul OncoHelp.

Ședințe de chimio de 10 ore.

O ședință de chimioterapie durează, în general, două-trei ore, dar poate ajunge și la 10 ore. Va imaginați ce înseamnă să stai atâtea și atâtea ore „legat”, practic, de un scaun, în timp ce primești doza de medicament care este, pană la urmă, șansa ta la viață, șansa ta de videcare, șansa de a scăpa de boala necruțătoare care te macină încetul cu încetul. La OncoHelp, încă de la înființare, am avut în vedere nu doar “lupta medicală” împotriva bolii, ci ne-am dorit și am reușit să le oferim pacienților noștri condiții care se găsesc în orice clinică de top din lumea asta. Rămânem consecvenți acestui deziderat, pentru că orice pacient trebuie respectat. Și cum poți să o faci altfel decât oferindu-i, pe lângă tratamentul medicamentos, radiologic, pe lângă suportul psihologic, și condiții de cazare și tratament la standarde europene”, spune prof. univ. dr. Șerban Negru – președinte Asociația OncoHelp Centrul de Oncologie OncoHelp.

Alte opt fotolii au fost cumpărate din  din fondurile Asociației.

Oameni de bine, parteneri și sponsori, cu toții au înțeles cât este de important să se alăture acțiunilor propuse de noi. Datorită lor, proiectul propus în cadrul celor două acțiuni s-a materializat prin achiziționarea a 35 de fotolii de chimioterapie confortabile, cu mai multe funcționalități, pentru a oferi confort în timpul administrării tratamentului chimioterapeutic. Fondurile colectate au acoperit costurile a 27 de fotolii de chimioterapie iar 8 au fost achitate din fonduri proprii. Suntem într-o continuă dezvoltare întrucât tratamentul cancerului presupune mai mult decât expertiză, profesionalism și empatie, înseamnă să oferi bolnavului cele mai bune condiții de tratament, cele mai moderne tehnologii de diagnostic și totodată să oferi modalități revoluționare de tratament. Rămânem recunoscători și le mulțumim tuturor celor care înțeleg cât este de importantă implicarea comunității în proiectele Asociației OncoHelp”, spune dr. Valeriu Boruga – manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Această achiziție face parte din planul de dezvoltare continuă a serviciilor medicale pe care Asociația OncoHelp -Centrul de Oncologie OncoHelp le oferă pacienților oncologici.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole