“Căutătorii de comori” s-au întors la fortificația de la Cornești. Arheologii și-au luat periuțele și sita de cernut și fac săpături la 40 de grade

În campania anului 2021 a cercetărilor de la Cornești Iarcuri, din cadrul proiectului încheiat între Muzeul Național al Banatului, Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău și al Muzeului de Pre și Proto-istorie din Berlin arheologii cercetează o structură care are o lungime de 14 m și o lățime de 12 m.

Structura se află în incinta I, incintă care are un diametru de 1 km și este amplasată în proximitatea porții de est a fortificației.

“S-a plecat de la ipoteza conform magnetometriei că ar putea fi o structură similară cu cea cercetată în anul 2013, însă mult mai mare, aproape dublă ca și dimensiune. S-a dovedit de fapt a fi o groapă de formă rectangulară în care în prezent se îndepărtează un nivel negru de umplere pentru a ajunge pe unul care este format din cenușă. În stratul negru care compune partea superioară a complexului au fost găsite amestecate fragmente ceramice de o perioadă de aproximativ 600 de ani, începând din bronzul mijlociu până la începutul epocii fierului”, se arată într-o informare de presă a Muzeului Național al Banatului.

La cercetări participă și studenți ai Universității de Vest din Timișoara care au învățat modul în care se sapă un complex arheologic, spălarea și sortarea ceramicii, flotarea – metodă prin care se recuperează artefacte mici și rămășite de plante din probele de sol, dar să lucreze și cu GPS-ul diferențial.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole