“Bucurie la cutie“ – peste 1.300 de cadouri au ajuns la copii din Timișoara care provin din familii defavorizate

Peste 23 de voluntari, 6 școli implicate, 600 de elevi, 46 de cadre didactice au pregătit și distribuit peste 1300 de cadouri pentru a le aduce o bucurie copiilor care provin din familii defavorizate, sau care prezintă un risc de abandon școlar.

Asociația “Inițiativă în Educație”, inEDU, a desfășurat campania umanitară „Bucurie la cutie”.

Cadourile pregătite, conțineau diferite necesități precum produse de igienă și rechizite pentru școală. Pe lângă toate astea, donatorii au inclus câte o scrisoare sau felicitare, ca să le arate copiilor că nu au fost uitați.

A fost o mobilizare extraordinară și anul acesta! Fiecare ediție ,,Bucurie la cutie” este diferită. Dar suntem tare fericiți că așteptările noastre au fost depășite din nou. Un sprijin substanțial ne-a fost acordat de Fundația Rudolf Walther, care ne-a oferit peste 750 de pachete. Clubul Bizzclub Timișoara a preluat de asemenea un sat, pregătind peste 60 de cadouri pentru copilașii de acolo. Anul acesta am avut alături de noi și donatori care au ales să rămână anonimi, preferând să ne ocupăm noi de pregătirea cadourilor în schimbul unor donații în asociație. Le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au ajutat să aducem magia Crăciunului în toate aceste medii și să le dăm un strop de speranță și bucurie copiilor”, Andrada Mazilu, coordonator.

Colectarea pachetelor s-a făcut atât în școlile partenere, cât și la sediul Asociației  “Inițiativă în Educație” cu sprijinul restaurantului “Clătite la tigaie”, care s-a transformat temporar în atelierul lui Moș Crăciun. Printre școlile implicate amintim de Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Colegiul Național Bănățean, Școala Gimnaziala Nr. 18, Liceul Teoretic Babel.

Au fost colectate 1.345 de cadouri care au fost distribuite de către voluntari și asociațiile partenere în proiect.

Localitățile în care au fost distribuite cadouri sunt Timișoara, Biled, Făget, Margina, Comloșul Mare, Comloșul Mic, Bencecu de Jos, Bencecu de Sus, Săcălaz, Crai, Fibiș, Pesac, Satchinez, Gătaia, Cărpiniș, Lugoj, Cenad, Recaș, Sânmihaiu Român, Sânmihaiu German, Iohanisfeld, Macedonia, Covaci, Șarlota, Iecea, Parța, Teremia Mare, Curtea și câteva sate din Mehedinți.

Timișoara: Ruga orașului și Festivalul Minorităților în 14 și 15 septembrie – nu vor lipsi interpreții dragi ai Banatului

Primăria Municipiului Timișoara anunță două evenimente ce promovează tradițiile și diversitatea.  “Două sărbători de suflet ne așteaptă în oraș: 𝐑𝐮𝐠𝐚 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐞𝐢 și 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐌𝐢𝐧𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫, în zilele 𝟏𝟒-𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞.  Pregătirile sunt…

Recomandările noastre