VEST: bărbat reținut de polițiști după ce a furat trei telefoane într-o zi – unul a fost furat dintr-o poșetă la supermarket

Polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au reținut, aseară, pentru 24 de ore, un bărbat de 35 de ani, bănuit de furtul a trei telefoane mobile, în timp ce se afla în incinta unor societăți comerciale din Reșița.

Astfel, cel în cauză este bănuit că ieri, 3 mai, în jurul orei 10.00, ar fi sustras două telefoane mobile, într-un magazin situat pe bulevardul Republicii din Reșița, iar în aceeași zi, în jurul orei 15.00, profitând de neatenția persoanei vătămate, ar fi sustras un alt telefon mobil din geanta acesteia, în timp ce persoana se afla la cumpărături într-un supermarket situat în zona Calea Caransebeșului din municipiu. Polițiștii au recuperat unul dintre cele trei telefoane mobile, urmând a fi restituit persoanei vătămate„, transmite IPJ Caraș-Severin.

Bărbatul va fi prezentat astăzi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, în vederea recuperării întregului prejudiciu și tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole