Ambulatoriul integrat de la Maternitatea Bega va fi modernizat cu fonduri europene, în valoare totală de 5.9 milioane lei

Spitalul Județean din Timișoara, cea mai mare unitate spitalicească din vestul țării, vrea modernizare Ambulatoriului integrat de la Maternitatea Bega prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Valoarea totală a proiectului este de 5.9 milioane lei.

Proiectul prevede refuncționalizarea unui spațiu de circa 600 mp, în care funcționează cabinetele de consultații pentru copii de la Maternitatea Bega (Ambulatoriu integrat) și dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație pentru toate ambulatoriile.  Solicitarea de finanțare prevede, de asemenea, efectuarea de intervenții la infrastructura care deservește activitatea medicală, respectiv realizarea de lucrări de reparaţii, construcții și instalații, astfel încât să fie asigurate cele mai bune condiții pentru derularea fluxurilor medicale. Solicitantul proiectului, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timişoara “Pius Brînzeu” Timişoara, are ca partener Ministerul Sănătății, iar cofinanțator, Consiliul Județean Timiș.  Proiectul a trecut de etapa tehnică de verificare, aflându-se în evaluare pentru acordarea scorului de departajare. Cofinanțarea asigurată de CJT maximizează valoarea investiţiei solicitate pentru atingerea obiectivelor propuse şi creşte şansele de selectare la finanţare a proiectului propus, aducând puncte suplimentare conform grilei de evaluare tehnică“, se arată într-un comunicat de presă.

27 focare de Covid-19 active în Timiș

Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță că, la aceasta dată, la nivelul județului, sunt 27 focare de Covid-19 active și se află în supraveghere epidemiologică. A fost închis un focar…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole