Doi agenți operativi din cadrul punctului de trecere a frontierei Cenad au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, după ce au fost acuzați că au luat mită pentru a-și îndeplini defectuos atribuțiile de serviciu.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, fiecare dintre cei doi inculpați a acceptat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru infracțiunea de luare de mită.
Anchetatorii au reținut că, în calitate de agenți operativi la punctul de frontieră Cenad, aceștia au primit diverse sume de bani în schimbul favorizării unor persoane în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Timiș, instanța urmând să decidă asupra legalității și temeiniciei acestora.
Reprezentanții Parchetului subliniază că încheierea unui astfel de acord nu încalcă prezumția de nevinovăție, care se menține până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.
