Acțiune în zona Deta: polițiștii i-au verificat pe proprietarii de câini periculoși – s-au dat 66 de amenzi în valoare de 5.200 de lei și au fost constate patru infracțiuni

Polițiștii orașului Deta împreună cu cei din cadrul cele doua secții rurale arondate, au organizat, în perioada 29 iunie – 2 iulie, o acțiune în orașul Deta și cele 12 comune din aria de competență pentru verificarea modului de respectare a legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși din categoriile I si II.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificați 72 de deținători de câini periculoși.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul ca deținătorii acestora nu respecta obligațiile prevăzute de legislația în domeniu, respectiv: majoritatea câinilor nu erau identificați prin microcipare, nu erau vaccinați și sterilizați, iar pentru câinii din categoria I nu exista asigurare pentru răspundere civilă.

Totodată, proprietarii câinilor nu au depus la sediul poliției documentele prevăzute de lege.

Având în vedere cele constate, polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale conform prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși, în valoare totala de 5.200 lei. De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni privind „Codotomia și cuparea urechilor” prin intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului animalului în cazul mai multor exemplare din rasele Cane Corso, Rottweiller și Amstaff, fapte prevăzute și pedepsite de art. 25 alin.1 lit. a din Legea nr. 205/2004 privind protectia animalelor„, transmite IPJ Timiș.

Acțiunile de acest gen vor continua.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole