Timișoara: accident mortal pe strada Andrei Șaguna – un om al străzii a fost lovit de tir Update: șoferul nu era băut

Accident mortal pe strada Andrei Șaguna din Timișoara, astăzi, în jurul prânzului.

Din primele informații, accidentul s-a petrecut pe strada Andrei Șaguna. Se pare că, un om al străzii ar traversat strada prin loc nepermis și a fost acroșat de un tir.

Polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizați, în jurul orei 12:40, cu privire la faptul că pe strada Andrei Șaguna s-a produs un accident de circulație.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 62 de ani, s-a angajat în traversarea drumului public, prin loc nemarcat și nesemnalizat corespunzător, moment în care a fost surprins și accidentat de către un cap tractor, condus de un bărbat de 55 de ani, care se deplasa dinspre strada Iosif Vulcan. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.

Foto: Info Trafic jud. Timiș

Recomandările noastre

Cele mai citite articole