Timișoara: accident în lanț în Calea Lipovei – cinci persoane, între care trei copii, au ajuns la spital

Un accident rutier în lanț, soldat cu mai multe victime, a avut loc pe strada Sfinții Apostoli și Pavel din Timișoara.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, un tânăr de 27 de ani a intrat cu autoturismul într-o mașină care circula regulamentar în fața sa, condusă de un bărbat de 44 de ani. În urma impactului, autoturismul acestuia a fost proiectat într-un al treilea vehicul, aflat în față, condus de o femeie de 42 de ani.

În urma accidentului au rezultat cinci victime: trei minori – o fetiță de 8 ani și doi băieți de 11 și 14 ani, pasageri în mașina bărbatului de 44 de ani, precum și femeia de 42 de ani și o minoră de 9 ani, aflată în autoturismul acesteia. Toate victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii accidentului.

Recomandările noastre