VEST: accident între două TIR-uri pe autostrada A1 în județul Arad – circulația este deviată spre Nădlac

Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 543, în județul Arad, pe sensul de mers către Nădlac.

Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, la locul evenimentului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.

În urma accidentului, circulația pe sensul spre Nădlac a fost deviată de la kilometrul 536 al autostrăzii.

Deocamdată nu au fost comunicate informații oficiale despre eventuale victime sau despre cauzele producerii accidentului.

UPDATE:

În urma accidentului, șoferii celor două autotrenuri au fost evaluați medical la locul evenimentului. Aceștia au refuzat transportul la spital.

Totodată, echipajul medical a acordat îngrijiri unui participant la trafic care a suferit un atac de panică, acesta fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Recomandările noastre