Doi bărbați, în vârstă de 42 și 58 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în două dosare de trafic de droguri instrumentate de procurorii DIICOT Timișoara.
Unul dintre ei este suspectat că ar fi cultivat canabis în interior și în exterior, pentru comercializare, în timp ce al doilea ar fi vândut cocaină în județul Timiș.
În primul dosar, anchetatorii au stabilit că bărbatul de 42 de ani ar fi înființat și dezvoltat, pe parcursul anului 2026, culturi de canabis destinate comercializării.
În urma unei percheziții domiciliare efectuate în comuna Bata, județul Arad, polițiștii au descoperit 54 de plante de canabis aflate în proces de uscare, precum și aproximativ patru kilograme de muguri și inflorescențe de canabis, depozitate în pungi, saci și recipiente.
Anchetatorii au mai ridicat țigarete confecționate artizanal, obiecte care prezentau urme de substanță, un cântar, un grinder și alte mijloace de probă.
200 de grame de cocaină, descoperite la percheziții în Timișoara
În cel de-al doilea dosar, un bărbat de 58 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi procurat, deținut și comercializat cocaină pe parcursul anului 2026, în județul Timiș.
Polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare în Timișoara, unde au descoperit și ridicat mai multe pungi care conțineau, în total, aproximativ 200 de grame de cocaină. Au mai fost găsite un cântar electronic de precizie, obiecte cu urme de substanță și alte mijloace de probă.
La 12 noiembrie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea celor doi bărbați.
Vineri, 13 noiembrie, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș au decis arestarea preventivă a ambilor inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT, cu sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
