Un bărbat de 37 de ani din municipiul Hunedoara a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații. Potrivit polițiștilor, acesta ar fi obținut ilegal, în perioada 2023-2025, indemnizația pentru creșterea copilului, folosindu-se de documente care ar fi atestat în mod nereal că avea calitatea de angajat.
Prejudiciul estimat în acest caz depășește 173.000 de lei, bani proveniți din bugetul de stat.
Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au pus în executare, în 9 noiembrie, un mandat de aducere pe numele bărbatului, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului, deși nu ar fi îndeplinit condițiile legale pentru acordarea acestui drept. Pentru a obține sprijinul financiar, acesta s-ar fi folosit de înscrisuri și documente care ar fi atestat în mod nereal că avea calitatea de angajat.
În urma activităților de cercetare penală, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri legale.
Acesta este cercetat pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
