Timișoara: razie a poliției în noaptea de sâmbătă spre duminică – sute de persoane legitimitate, zeci de amenzi și infracțiuni constatate

Polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Timișoara au desfășurat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și a infracțiunilor comise cu violență sau împotriva patrimoniului. În urma controalelor, au fost legitimate 337 de persoane, aplicate 33 de amenzi în valoare totală de aproape 37.700 de lei și constatate trei infracțiuni.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 18:00-02:00, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, și a urmărit inclusiv identificarea persoanelor cu un comportament suspect, menținerea ordinii publice și creșterea vizibilității forțelor de ordine în spațiul public.

La intervenții au participat, alături de polițiștii Secției 1, reprezentanți ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ISU Timiș, Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș și Direcției Poliției Locale Timișoara.

În total, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.697,5 lei. Dintre acestea, 13 au vizat fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, patru au fost aplicate pentru încălcarea legislației rutiere, una pentru nerespectarea obligației de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, iar alte 15 pentru încălcarea diferitelor acte normative.

De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat trei infracțiuni.

Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Recomandările noastre