Trei persoane reținute pentru mărturie mincinoasă în dosarul primarului din Tomnatic, acuzat de fraudă cu fonduri europene de 1,4 milioane de euro
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care primarul comunei Tomnatic, Stoian Vasiu, este judecat pentru o presupusă fraudă cu fonduri europene de aproximativ 1,4 milioane de euro.
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de mărturie mincinoasă, după ce ar fi făcut declarații contradictorii față de cele date anterior în faza de urmărire penală, într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Timișoara.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, cercetările sunt coordonate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că trei persoane, audiate în calitate de martori într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Timișoara, ar fi făcut afirmații contrare celor declarate anterior în faza de urmărire penală, cu privire la aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Anchetatorii au pus în executare trei mandate de aducere, iar în urma administrării probatoriului au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei bărbați cu vârste de 51, 54 și 66 de ani. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Arad.
Dosarul în care au fost audiați martorii vizează presupuse infracțiuni de fraudă care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene și este instrumentat de Parchetul European (EPPO).
Potrivit informațiilor din anchetă, cei trei au fost audiați în dosarul în care este judecat primarul comunei Tomnatic, Stoian Vasiu. Acesta a fost trimis în judecată în martie 2025, după opt luni petrecute în arest preventiv.
Stoian Vasiu este acuzat că ar fi obținut, folosind documente false, aproximativ 1,4 milioane de euro prin trei proiecte finanțate din fonduri europene, care vizau recoltarea și procesarea caiselor. Proiectele ar fi fost accesate prin intermediul a două firme pe care le administra.
