Timiș: incendiu puternic la o fabrică de peleți din Darova – construcția a ars în totalitate – alarma a fost dată în jurul orei 05:00

Un incendiu de proporții a izbucnit joi dimineață la o fabrică de prelucrare a lemnului și producție de peleți din localitatea Darova, județul Timiș. Alarma a fost dată în jurul orei 05:00, iar pompierii au intervenit cu efective și tehnică din mai multe subunități pentru limitarea și lichidarea focului.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere și 12 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj. În sprijin au intervenit și cinci pompieri de la Stația Buziaș, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, precum și o autocisternă de 30.000 de litri de apă, încadrată cu doi pompieri din cadrul Detașamentului 2 Timișoara.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție, care avea o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, incendiul a fost lichidat, iar pompierii au continuat intervenția pentru identificarea și stingerea eventualelor focare ascunse, precum și pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.

VIDEO. Vest: scene șocante pe Calea Timișorii – o femeie îl scuipă pe un polițist și îl lovește cu picioarele în urma unui accident – Poliția: femeia avea o alcoolemie de 1.10 mg/l și a fost încătușată – un bărbat încătușat și el pentru că a obstrucționat polițiștii – o altă femeie a încercat să oprească încătușarea bărbatului

Un accident rutier produs, marți după-masă, pe Calea Timișorii din Arad s-a soldat cu scene șocante. VIDEO AICI. Potrivit informațiilor preliminare, două mașini s-au lovit, iar la volanul mașinii care…

Recomandările noastre