Trei persoane au fost rănite miercuri seara într-un accident rutier produs pe DN 6, în județul Timiș, la intersecția cu drumul de legătură către DN 69.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat în vârstă de 50 de ani conducea un autoturism dinspre Dudeștii Noi către Timișoara. La un moment dat, acesta ar fi efectuat un viraj la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 29 de ani, care circula din sens opus.
În urma impactului, au fost răniți cei doi șoferi, precum și o pasageră în vârstă de 57 de ani aflată în autoturismul condus de femeie.
Toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
