Timiș: au fost aprobate tarifele pentru Bazinul de Înot de la Jimbolia – un bilet pentru adulți costă 40 de lei, iar tinerii între 14 și 18 ani plătesc 20 de lei

Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 10 iunie, în ședință extraordinară de plen, tarifele care vor fi practicate la Bazinul de Înot Jimbolia începând din anul 2026.

Potrivit documentației aprobate, accesul unui adult la bazin va costa 40 de lei, în timp ce copiii și tinerii cu vârste între 14 și 18 ani, inclusiv elevii și studenții, vor plăti 20 de lei pentru o intrare. Pentru copiii cu vârste între 5 și 14 ani tariful va fi de 15 de lei, iar cei cu vârsta de până la 3 ani vor avea acces gratuit, dacă sunt însoțiți de un adult, pensionari, 15 lei.

Administrația județeană a aprobat și o serie de abonamente. Astfel, un abonament matinal pentru adulți, valabil pentru 10 intrări în intervalul orar 09:00 – 12:00, va costa 300 de lei.

Pentru cursurile de înot cu instructor, abonamentul pentru copii cu patru ședințe va costa 280 de lei, iar cel cu opt ședințe va fi 450 de lei. Adulții vor plăti 600 de lei pentru un abonament cu opt ședințe de instruire.

De asemenea, pentru grupele restrânse de maximum patru cursanți, tariful va fi de 750 de lei pentru fiecare ședință.

Consiliul Județean Timiș a prevăzut și facilități pentru anumite categorii de beneficiari. Elevii care participă la activități organizate în baza unor protocoale încheiate cu unități de învățământ vor putea beneficia de acces prin programe speciale finanțate de școli sau autorități locale, iar pentru persoanele cu dizabilități pot fi dezvoltate programe sociale dedicate.

În documentația care a stat la baza proiectului se arată că tarifele propuse la Jimbolia se încadrează în media practicată la nivel național de bazine similare din orașe precum Arad, Bacău, Câmpia Turzii, Chitila sau Focșani.

Bazinul de Înot Jimbolia va fi administrat de Direcția de Prestări Servicii, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, iar veniturile obținute din tarife vor constitui venituri proprii ale instituției și ale administrației județene.

Recomandările noastre