VIDEO. Timiș: percheziții la firme de servicii funerare – prejudiciu estimat la aproape jumătate de milion de lei într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au efectuat marți șase percheziții domiciliare în județul Timiș, într-un dosar de evaziune fiscală care vizează activitatea unei societăți comerciale din domeniul serviciilor funerare.

VIDEO AICI.

Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii naționale „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, cercetările fiind supravegheate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2020 – 20 octombrie 2025, asociații și administratorii firmei, trei femei cu vârste între 41 și 71 de ani și un bărbat de 47 de ani, ar fi omis să înregistreze în evidențele contabile toate operațiunile comerciale desfășurate.

Valoarea veniturilor care nu ar fi fost evidențiate în contabilitate este estimată la 1.094.874 de lei.

Prin această activitate, susțin anchetatorii, ar fi fost produs un prejudiciu de 467.651 de lei bugetului consolidat al statului.

În urma perchezițiilor au fost ridicate documente și înscrisuri necesare continuării anchetei, iar două persoane au fost conduse la sediul IPJ Timiș pentru audieri.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Reprezentanții IPJ Timiș precizează că efectuarea perchezițiilor și desfășurarea urmăririi penale nu afectează prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoanele cercetate.

Recomandările noastre