Timișoara: elev de la Colegiul Național Bănățean calificat la finala mondială a unui prestigios concurs aerospațial – Darius Mihoc este elev în clasa a XI-a

Un elev al Colegiului Național Bănățean din Timișoara va reprezenta România și Europa la finala internațională a competiției de proiectare aerospațială International Space Settlement Design Competition (ISSDC), care va avea loc în Statele Unite.

Darius Mihoc, elev în clasa a XI-a, s-a calificat în urma etapelor preliminare la care au participat peste 1.000 de elevi din întreaga Europă, reușind să intre în lotul restrâns format din doar 20 de concurenți.

Finala mondială este programată în perioada 29 iulie – 2 august, în statul Florida, unde participanții vor lua parte la o simulare complexă de proiectare a unei stații aerospațiale. Proba presupune un efort continuu de 72 de ore, axat pe inginerie, colaborare și rezistență.

La finalul competiției, elevul timișorean va avea ocazia să viziteze NASA Kennedy Space Center, locul de lansare al unor misiuni spațiale importante, inclusiv recenta Artemis II.

Reprezentanții colegiului au transmis că această performanță reflectă pasiunea pentru științele exacte și munca susținută depusă de elev.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole