VEST: probleme mari cu șacalii – s-au înmulțit necontrolat – vânătorii spun că jumătate din efectivele de căpriori, cerbi lopătari și iepuri sunt afectate

Efectivele de căpriori, cerbi lopătari și iepuri din județul Arad sunt afectate în proporție de aproximativ 50% din cauza creșterii numărului de șacali, susțin reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS).

Directorul AJVPS Arad, Nicu Deme, a declarat că, în ultimii ani, înmulțirea necontrolată a șacalilor a dus la scăderea populațiilor de vânat, fenomen observat pe cele 24 de fonduri de vânătoare monitorizate de asociație, din totalul de 74 existente în județ.

Reprezentanții asociației consideră că măsurile actuale nu sunt suficiente și solicită un program național de combatere a speciei, inclusiv eliminarea cotelor de recoltare, astfel încât vânătoarea să poată avea loc pe tot parcursul anului.

Datele Gărzii Forestiere Oradea arată că, în 2025, în județul Arad au fost identificați 1.003 șacali, iar în 2026 numărul acestora a crescut cu aproximativ 20%, ajungând la 1.182 de exemplare. Autoritățile precizează însă că numărul real ar putea fi mai mare.

Pentru sezonul de vânătoare 2025–2026, în Arad este aprobată recoltarea a 735 de șacali, dintre care 503 au fost deja eliminați.

În ultima perioadă, prezența șacalilor a fost semnalată și în municipiul Arad, în special în cartierul Aradul Nou, unde localnicii spun că animalele au ajuns în apropierea locuințelor și reprezintă un pericol, mai ales pentru copii.

Autoritățile locale au anunțat că vor lua măsuri pentru îndepărtarea animalelor și pentru igienizarea zonelor cu vegetație abundentă, care favorizează apariția acestora.

Specialiștii atrag atenția că extinderea habitatului urban al șacalilor este influențată și de restrângerea mediului natural, dar și de lipsa unor prădători naturali în zonă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole